Dimensionarea vitrajelor: cum afectează acest lucru eficiența energetică a clădirii?

Fiecare element dintr-o clădire trebuie să fie atent gândit, astfel încât acesta să se încadreze perfect în ansamblu, să se potrivească celorlalte elemente și să creeze un design armonios, dar și să ofere un grad ridicat de confort. Cea mai recentă tendință în domeniul construcțiilor este cea a eficienței energetice. Clădirile noi trebuie să fie proiectate astfel încât să aibă un consum de energie cât mai mic, iar acest lucru poate fi obținut, printre altele, și cu ajutorul tâmplăriei.

Tâmplăria PVC și eficiența energetică

De fapt, ferestrele termopan joacă un rol chiar foarte important în limitarea consumului de energie. Acestea reprezintă treceri prin zid, adică sunt zone ce pot fi vulnerabile din punct de vedere termic și energetic. Dacă materialele folosite sunt de slabă calitate, vor apărea punți termice, pe unde pot avea loc pierderi de căldură. Pierderile de căldură afectează confortul termic al locuinței și, în cele din urmă, va duce la creșterea cheltuielilor pentru energie și la un consum mai mare.

Însă, tâmplăria PVC premium te poate scăpa de aceste probleme. Aceasta beneficiază de dotări de top, care asigură o bună izolare termică și închidere etanșă, are un coeficient de transfer termic redus și, astfel, poate menține o temperatură constantă în interiorul locuinței. Prin urmare, gradul de confort crește, iar consumul de energie scade.

Ce este vitrajul?

Pentru a te bucura de confort sporit, va trebui să alegi cu grijă ferestrele viitoarei construcții și să acorzi atenție fiecărui detaliu. Un element important este vitrajul sau suprafața vitrată. Aceasta reprezintă, practic, sticla, zona transparentă a ferestrei care permite trecerea luminii. Ea este înconjurată de profilul PVC, sau rama, și poate fi montată pe canaturi. Canatul reprezintă porțiunea individuală a unei ferestre, care poate fi fixă sau mobilă. În general, majoritatea ansamblurilor sunt formate dintr-un canat fix și unul mobil.

Modelele moderne de ferestre au o suprafață destul de întinsă a vitrajelor, pentru o vizibilitate extinsă și o luminozitate ridicată. În trecut, geamurile obișnuiau să aibă dimensiuni mai mici, iar prezența unor elemente adiționale care segmentau suprafața puteau scădea transmisia luminoasă și, astfel, încăperile erau mai întunecoase și păreau mai înghesuite. Acum, însă, aceste elemente sunt prezente doar rar, iar vitrajele au devenit din ce în ce mai mari.

Dimensionarea vitrajelor – de ce să ții cont?

O suprafață întinsă a vitrajelor ar putea părea o decizie nu foarte responsabilă din punct de vedere energetic și termic. Stratul de sticlă este mai subțire decât profilul PVC și ar putea părea mai vulnerabil la energia solară, astfel favorizând schimbările de temperatură din interior și afectând nivelul de confort. Însă, întregul ansamblu al ferestrei termopan este special conceput astfel încât să asigure eficiență energetică.

În general, este recomandat ca maximum 30% din suprafața unei clădiri să fie ocupată de către ferestre. Așadar, destul de mult din zidurile casei vor avea deschideri. O dimensiune mai extinsă a vitrajelor nu reprezintă o problemă din punct de vedere energetic și termic, deoarece poți alege dotări de top prin care să sporești eficiența lor energetică și capacitatea de izolare.

Tipul de sticlă

Vitrajele pot varia în funcție de tipul de sticlă pe care îl alegi. Pentru a profita din plin de eficiență energetică, este recomandat să alegi o variantă care este tratată cu oxizi metalici. Aceștia se aplică direct pe suprafața vitrată și îi oferă sticlei eficiență termică și emisivitate redusă. Acest lucru nu înseamnă că va pătrunde mai puțină lumină în locuință, ci va asigura un transfer de căldură mic, ceea ce va favoriza menținerea temperaturii optime în interior.

Așadar, poți alege sticla Low-E sau cea selectivă, care este dotată cu o funcție în plus, cea de control solar. Aceasta este ideală în orice anotimp, reușind să mențină temperatura potrivită și să nu permită pierderea de căldură, dar nici supraîncălzirea încăperii. Astfel, costurile asociate încălzirii și răcirii și consumul de energie pot rămâne mici.

Numărul de foi de sticlă

Poți opta fără probleme pentru un vitraj extins și alegând un tip special de fereastră, cu un număr mai mare de foi de sticlă. În general, dotarea standard este dublă, fiind compusă din două rânduri de sticlă. Însă, pentru o eficiență energetică ridicată, există și varianta ferestrei tripan, cu geam triplu. Spațiul dintre foile de sticlă va fi mai mic, însă alegerea unei variante cu emisivitate redusă va compensa orice eventuale pierderi. Astfel, consumul de energie va fi unul semnificativ mai scăzut.

Pentru a avea o locuință mai primitoare și mai luminoasă, alege vitraje de dimensiuni mari, care să permită trecerea luminii fără probleme. Deși acest lucru poate reprezenta o problemă din punct de vedere energetic, alegerea de tâmplărie PVC premium va fi soluția. O fereastră cu trei rânduri de sticlă dotată cu control solar sau emisivitate redusă, împreună cu un sistem de feronerie performant ce asigură închiderea etanșă, dar și un profil PVC cu adâncime mare, poate asigura o eficiență energetică de top și poate permite scăderea consumului de energie și a cheltuielilor asociate.

Sursa foto: pexels.com

SOLICITĂ OFERTA!

A fost util acest articol?