Cum scapi de mucegai: Soluţii eficiente şi cum îi previi apariţia
Una dintre cele mai mari probleme care apar într-o locuință este mucegaiul. Arată urât, miroase rău și este foarte periculos pentru sănătatea oamenilor și a animalelor de casă.
Îți prezentăm în continuare cele mai importante detalii despre ce este mucegaiul, cum să previi apariția lui și cum să scapi de mucegai dacă deja s-a format pe pereți, pe ziduri, în balcon, baie sau bucătărie.
Cum se formează mucegaiul în casă
În primul rând ce este mucegaiul? Reprezintă o ciupercă parazită de dimensiuni microscopice. Se înmulțește foarte rapid prin spori și apare din cauza excesului de umezeală și de căldură. De asemenea, lipsa luminii naturale duce la formarea mucegaiului.
Mucegaiul apare mai des în camere intunecoase, beciuri și la pereții exteriori în care se infiltrează apă de la ploaie și zăpadă. De obicei umezeala din ziduri formează igrasia, care apoi atrage și mucegaiul.
Uită-te cu atenție la tavane, podele și în spatele mobilelor. Mucegaiul poate să apară oriunde, chiar și în locuri pe care nu le observi cu ochiul liber, de exemplu sub parchet sau tapet. Are un miros de pământ umed, așa că dacă simți un iz neplăcut, de aer închis și nămol, este foarte posibil să ai mucegai în casă.
De ce este periculos mucegaiul
Dacă ai mucegai în locuință, riști să ai probleme de sănătate, pentru că aerul pe care îl respiri conține spori din această ciupercă periculoasă. Cel mai des apare alergia la mucegai, ca o reacție a sistemului imunitar la inhalarea alergenilor produși de mucegai.
Dacă strănuți, îți curge nasul, tușești, ai gâtul iritat și respiri greu, probabil ai alergie la mucegai. Mare atenție, pentru că dacă nu rezolvi problema rapid, poți să te îmbolnăvești de astm, o boală cronică a căilor respiratoriii.
Mai mult, mucegaiul poate fi cauza multor infecții fungice. Acestea apar ca niște iritații pe piele, dar ajung și în sistemul respirator sau digestiv. Reprezintă pericole serioase pentru persoanele sensibile, cu un sistem imunitar slăbit.
Cum să previi apariția mucegaiului
Este foarte important să aerisești bine toate încăperile, în fiecare zi. Chiar dacă ești o persoană ocupată, poți să faci acest lucru cu ajutorul unor ferestre termopan cu aerisire controlată. Astfel, previi apariția mucegaiului și te bucuri de aer proaspăt în fiecare cameră.
Cele mai importante sunt baia și bucătăria, pentru că în aceste încăperi se produc aburi, fum de la aragaz, multă umezeală pe gresie și faianță. Apare deseori condensul, care duce la formarea igrasiei și a mucegaiului.
Folosește pentru baie și bucătărie ferestre premium Izo3+ ca să aerisești controlat: poți să alegi rabatarea canaturilor de la ferestre în 4 trepte, pe distanțe diferite. O să ai o aerisire de durată, fără pierderi de căldură în casă. Acest sistem poartă numele de microventilație și îl ai disponibil în echiparea standard a ferestrelor Izotec.
Când îți construiești casa sau îți renovezi apartamentul, ai grijă ca meșterii să folosească substanțe care împiedică formarea mucegaiului. Acestea se pun în glet, mortar sau vopsea și se numesc aditivi de prevenție.
Izolează pereții cu materiale care să fie permeabile, adică să nu rețină apa în interiorul zidurilor. Cele mai cunoscute exemple sunt polistirenul expandat și vata bazaltică. Dacă ai poduri de lemn sau alte porțiuni din casă realizate din substanță lemnoasă, trebuie să aplici pe zonele respective soluții antifungice. Altfel riști să prindă umezeală și să mucegăiască.
Alte lucruri pe care poți să le faci ca să nu apară mucegai la tine acasă sunt:
- Lasă să intre cât mai multă lumină naturală;
- Nu usca rufele în casă (nici pe suportul de rufe, nici pe calorifer);
- Folosește dezumidificatoare (aceste aparate te ajut să ții sub control umiditatea din fiecare cameră și ajută la purificarea aerului);
- Fă curățenie acasă în fiecare săptămână și să șterge periodic umezeala, ca să observi din timp primele semne de igrasie.
Cum să scapi de mucegai din locuință
Dacă nu reușești să-i previi apariția, trebuie să înveți cum să scapi de mucegai din locuința ta. Cele mai folosite metode sunt următoarele:
Scoate afară din casă obiectele care au prins mucegai (covoare, scaune, mobilă, cărți, draperii, pături ș.a.). Lasă-le la soare, ca să se usuce mucegaiul și presară pe suprafețele mucegăite bicarbonat de sodiu.
Prepară un amestec de apă, bicarbonat și suc de lămâie și pulverizează peste lucrurile pe care le-ai scos la aerisit. Dacă nu ai aceste ingrediente, poți să folosești oțet diluat cu apă.
Pentru mucegaiuri mai puternice în interiorul casei este nevoie de clor. Îl amesteci cu apă și freci bine zonele afectate sau utilizezi produse de la magazin, care au pe etichetă specificația antimucegai și antifungic. Folosește substanțele chimice doar cu mănuși și mască de protecție, ca să nu inhalezi vapori toxici sau să-ți iriți pielea.
Dacă nu reușești să scapi de mucegai prin aceste metode, apelează la firme profesioniste care se ocupă cu servicii de dezinfecție. Renovează apoi încăperile afectate de mucegai, ca să nu existe riscul să apară din nou.
Ai grijă în fiecare zi de locuința ta și nu uita că este mai ușor să previi decât să repari. Asigură ventilația naturală și încălzirea încăperilor în anotimpul rece. Sănătatea familiei tale depinde în mare măsură și de „starea de sănătate” a casei în care trăiți.
Credit foto: Shutterstock, Freepik.