Case cu geamuri mari: 5 avantaje ale ferestrelor panoramice

Dacă vrei să construiești casa visurilor tale, trebuie să acorzi atenție fiecărui detaliu, de la arhitectura acesteia, până la culoarea pereților interiori. Un element deloc de neglijat sunt, desigur, ferestrele. În afara detaliilor tehnice legate de acestea, ține cont și de designul cel mai potrivit. Pentru un aspect inedit și contemporan, poți alege ferestrele panoramice, din podea și până în tavan.

Acest tip de geam este deseori întâlnit la clădirile de birouri sau spațiile moderne, însă poate fi încadrat cu succes și în cadrul unei locuințe private. Ferestrele mari au un farmec de neegalat și sunt perfecte dacă dorești o casă stilată și primitoare. Iată care sunt principalele avantaje ale acestora.

1. Asigură pătrunderea luminii naturale

Expunerea la lumina naturală are numeroase beneficii asupra sănătății. Razele soarelui sunt o sursă grozavă de vitamina D, care poate ajuta la o mai bună funcționare a creierului și a sistemului imunitar. De asemenea, cei care petrec mult timp la lumină observă și îmbunătățiri ale stării lor de spirit.

Ferestrele panoramice vor transforma camerele în spații mult mai luminoase și mai plăcute. Ele vor înviora orice încăpere și vor crea senzația de confort și ospitalitate. În plus, te vor ajuta și să faci economie la curentul electric, deoarece nu vei avea nevoie să folosești surse de iluminat în timpul zilei, nici măcar în zilele mai înnorate.

2. Creează senzația unui spațiu mai mare

Suprafețele vitrate foarte mari ajută și la crearea iluziei de spațialitate. Deoarece pătrunde multă lumină prin acestea, orice cameră va părea mult mai mare decât este în realitate. Așadar, acestea sunt o alegere grozavă pentru încăperile mai mici, dar nu sunt destinate în exclusivitate acestora. Chiar și o cameră mare va arăta mult mai bine cu o fereastră din podea până în tavan.

Aceste geamuri creează această iluzie de spațiu extins, prin legătura pe care o formează cu exteriorul. Prin aceste geamuri nu se remarcă o delimitare foarte vizibilă dintre interior și exterior, astfel că ceea ce se află în afara locuinței pare de fapt o completare a camerei. Astfel, se obține un efect vizual unic.

ferestre panoramice izotec

3. Asigură o priveliște de invidiat

Ferestrele foarte mari devin centrul de interes al unei încăperi și asigură o priveliște grozavă asupra peisajului. Așadar, sunt o alegere inspirată dacă locuința ta este situată mai aproape de natură, într-o zonă cu multă verdeață. Însă, chiar și o priveliște asupra orașului va asigura un peisaj unic.

4. Sunt perfecte pentru încălzirea pasivă

Dacă dorești o casă eficientă din punct de vedere energetic sau pur și simplu vrei un consum ceva mai mic, ferestrele de acest tip sunt de mare ajutor. Cele care sunt orientate către soare permit pătrunderea uniformă a luminii în întreaga cameră și pot capta căldura provenită de la razele solare. Această căldură este apoi transferată către interior și, astfel, încăperile sunt mai calde fără consum de energie. Chiar dacă au dimensiuni mari, ferestrele performante energetic au 3 garnituri de izolare, față de 2 cât au cele normale, și îți asigură astfel o etanșare foarte bună a locuinței.

5. Asigură o aerisire mai bună

Aerisirea locuinței este esențială pentru sănătatea familiei tale, deoarece aerul închis poate conține numeroși alergeni care pot duce la apariția astmului sau a altor afecțiuni. O fereastră de dimensiuni mai mari va asigura și o ventilație mult mai bună a încăperilor, prin opțiunile de deschidere în 4 trepte.

Ce altceva mai trebuie să știi despre ferestrele panoramice?

Dacă ai hotărât că îți dorești să instalezi astfel de ferestre, trebuie să mai cunoști și alte aspecte legate de acestea.

Intimitatea

Ferestrele mari nu asigură doar o priveliște de vis, ci permit și vizibilitatea ridicată din exterior către interiorul casei tale. Dacă acestea sunt plasate către stradă sau în alte zone mai circulate, intimitatea poate deveni o problemă, în special atunci când dorești să aprinzi lumina. Însă, poți monta draperii pe care să le folosești pe timp de seară.

ferestre panoramice izotec

Siguranța

Ferestrele reprezintă zonele sensibile ale casei în cazul unui jaf, de exemplu, iar geamurile mari implică un asemenea risc. Însă, te poți asigura optând pentru ferestrele antiefracție, cu pachet de sticlă laminată și cu mecanisme de blocare, cum ar fi mânerul cu cheiță.

În cazul în care geamurile panoramice se află la etajul superior, intervine riscul crescut de accidentare. Aceste situații de obicei cer și instalarea unei balustrade în dreptul geamului sau separarea ferestrei în două părți: una fixă și una mobilă, pentru ca suprafața descoperită în timpul deschiderii să nu permită căderea. Poți opta și pentru sisteme precum deschiderea perimetrală, care permit deplasarea pe 6 mm, în plan paralel către interior a întregii suprafețe a geamului.

Pătrunderea căldurii în timpul verii

Ferestrele mari sunt ideale pentru încălzirea pasivă a locuinței în anotimpul rece, dar pot deveni o problemă pe timp de vară. Acest lucru poate fi rezolvat cu ușurință prin alegerea sticlei cu control solar și termic, care previne supraîncălzirea încăperilor și ajută la menținerea unei temperaturi constante.

Ferestrele panoramice sunt ideale dacă îți dorești o locuință modernă care să fie în același timp caldă și primitoare. Ele oferă numeroase avantaje atât din punct de vedere al designului, cât și al funcționalității. Dacă dorești o fereastră care să-ți ofere o priveliște superbă și care să te ajute să ai facturi ceva mai mici pe timp de iarnă, aceasta este alegerea potrivită.

Confortul termic al unei locuințe este necesar pentru un trai cât mai confortabil și pentru a asigura starea de bine a întregii familii. Amenajează-ți casa astfel încât să poți păstra niște valori optime ale temperaturii și umidității și să previi pătrunderea curenților de aer și pierderea de căldură. Cu ajutorul ușilor și ferestrelor din PVC, confortul termic se obține mult mai ușor.

Credit foto: Shutterstock, Pexels, Freepik.

CONFIGUREAZĂ ACUM!

A fost util acest articol?